Pentru unii limita este un semn metalic de la periferia orașului. Pentru alții limita e o linie trasată cu un creion pe o hartă.
Acum un an ne-am văzut ajunși în Munții Făgăraș, munți a căror strălucire aurie e orbitoare, iar crestele ascuțite de vânt te copleșesc încă de la Lacul Bâlea. Pentru vârfurile care ni se par imposibil de atins nu există om care să le creeze limite. Nu au semne de tablă, nici linii imaginare; singura lor limită e iubirea nestăvilită pe care o poartă cerului.
Timp de 3 zile obiectivul nostru a fost ascensiunea de la Bâlea-Lac, până pe gigantul țării noastre, Vf. Moldoveanu. A fost o expediție lungă și dificilă, nu pot să mint. Însă cerul senin, care ne lucea deasupra capului ca un safir ne răspundea la veșnica și nelipsita întrebare: “cine m-o fi pus să vin pe aici?”.
Împreună am reușit; noi, așa cum eram pe atunci, niște copii, care poate începuseră călătoria ca simpli străini. Nu poți renunța decât singur, cu grupul niciodată, nu fiindcă nu ai de ales, ci pentru că nu ți-ai putea imagina cum ar fi să străbați Făgărașul de unul singur, fără “cât mai avem?”, fără “când mâncăm?”, fără măcar un om care să vorbească încontinuu; ce am fi fost noi unul fără celălalt?
Vârful în sine l-aș descrie într-un singur cuvânt: uluitor. Nu știu sincer dacă mi s-a tăiat sau nu respirația de la minunare sau de la oboseală, însă de dragul profesionalismului voi spune că de la ce se întindea în fața mea: vârfuri, văi, creste; e tot ce se vede de acolo. Mi-a oferit un sentiment de libertate pe care nicăieri nu l-am mai simțit. E ideea în sine că mai sus de tine e doar cerul care face sa pară că plutești.
Totuși, un singur lucru nu mi-a plăcut: finalul. După o zi în care scopul nostru a fost întoarcerea la lac, după câteva ore în care ne-am împins reciproc de la spate…a sosit momentul în care ne puteam odihni, puteam să nu ne mai facem griji că ne zboară cortul seara, sau că aveam ore de mers în fața noastră. Soarta care ne aștepta era mult mai cruntă: urma să ne întoarcem acasă…! Și așa, ruptă de oboseală cum eram, la Bâlea aș fi luat-o de la început. Aș mai fi stat 3 zile, și încă 3, și poate n-aș mai fi plecat. Dar având în vedere că toți trebuia să ne întoarcem acasă am lăsat dorința asta deoparte; motiv pentru care întotdeauna aștept cu nerăbdare următoarea expediție.🤗
Daca vreti sa vedeti mai multe imagini din aventura noastra, le gasiti aici: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=clubevolutii&set=a.409228734571840
Text scris de Daria Cîmpean
17.10.2024